Cristian Tudor Popescu a susținut că-i pare rău că se închide postul Realitatea Plus din considerente de infracțiune financiară, și nu din considerente morale, cum ar fi fost corect. Gazetarul a amintit apoi de OTV, un alt moment oribil din media românească.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.
„Îmi pare rău, doamnă. Îmi pare rău că se închide Realitatea TV Plus. Îmi pare rău, pentru că este închisă pe considerente de infracțiune financiară, fiscală, datorii enorme pe care le are la stat de nu știu când.
E închisă pe acest considerent, în loc să fie închisă pentru că este o infecție radioactivă în societatea românească. Prin închiderea ei o să se reducă cât de cât cantitatea de gunoi din țara asta care o otrăvește pe tot teritoriul ei. Asta este ce se întâmplă acolo.
Am mai văzut asta odată. Atunci am avut și eu o contribuție, când a fost suspendat OTV-ul. De fapt, desființat. Atunci, la fel am regretat, pentru că eu am militat atunci pentru desființarea lui pe considerente morale, profesionale, la fel. Era, spuneam, întreprinderea patul și coșciugul cu ceva sânge pe la colțuri. Asta era OTV-ul. Și, din păcate, nu a fost interzis pe aceste considerente, ci tot pe considerente de datorii, pe considerente financiare”, a explicat gazetarul.
„Un popor se poate îmbolnăvi. Psihic. Nu tot. O parte din el se poate îmbolnăvi psihic. Ca orice om. Chiar dacă e vorba de milioane de oameni. Și acești oameni rămân în societatea românească.
Chiar dacă Marș TV dispare, chiar dacă Dumnezeilă (Călin Georgescu – n.r.) nu se mai întoarce din străinătate, probabil tot la Viena se duce să dea raportul, tot la Viena se duce, nu știu, o vedea.
Deci chiar dacă se întâmplă lucrurile astea, milioanele de oameni care au dovedit atâta desprindere de realitate, atâta discernământ redus, încât au putut să-l voteze pe Dumnezeilă și pe indivizii ăștia de la AUR, pe brutele astea, în sfârșit, nu mai vreau să folosesc cuvinte… acești oameni rămân în societatea românească cu consecințe în continuare la urne”, a mai afirmat Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.