„360 de grade”, cu Alina Bădic. Ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți (VIDEO)

„360 de grade”, cu Alina Bădic. Ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți (VIDEO)

Pluto le va ajuta mai mult pe acele persoane care sunt foarte determinate, care au un soi de forță psihică, a spus astroloaga Alina Bădic, pe B1 TV, la „360 de grade”.

Alina Bădic, pe B1 TV, despre ajutorul lui Pluto

„Din punct de vedere al acestui aspect foarte frumos pe care Pluto îl face cu Venus, conjuncția aceasta superbă, și cu Uranus, aceste aspecte vorbesc despre performanța celor care reușesc, bineînțeles, vorbim în mod special de spațiul profesional, modul în care reușiți să optimizați relațiile pe care le aveți și modul în care reușiți să vă puneți în valoare cel mai mult. Pentru că acest Pluto, care este bogătașul zodiacului, după cum bine am spus de atâtea ori, vorbește totuși despre o structură foarte stabilă a psihicului nostru”, a spus Alina Bădic.

„O persoană care are un psihic determinat, constanță, o persoană care știe tot timpul să își valorizeze cunoștințele sau tot ceea ce a acumulat până acum, este o persoană care în mod cert va avea acest sprijin plutonian. Dacă, de exemplu, nu ne știm puternici pe această planetă din naștere, este momentul să încercăm să coordonăm energia plutoniană, pentru că acum Pluto, fără niciun dubiu, va ajuta mai mult acele persoane care sunt foarte determinate, care chiar au un soi de forță, spuneam, psihică”, a adăugat astroloaga.

Alina Bădic: Trebuie să fructificați ceea ce știți

„Pluto vorbește, evident, și despre preocupări, deci, indiferent ce preocupări aveți, trebuie să faceți în așa fel încât să fructificați toate relațiile, să fructificați ceea ce știți. Este ca și când v-ați imagina că sunteți o fabrică, care trebuie să producă diverse lucruri. Deci trebuie să încercați să faceți în așa fel încât să puneți în valoare tot ceea ce știți”, a mai spus Alina Bădic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`