A fost cutremur în România! Unde s-a resimțit seismul de joi dimineață

A fost cutremur în România! Unde s-a resimțit seismul de joi dimineață
Sursa Foto: Pixabay.com

A fost cutremur în România joi dimineață, pe 9 octombrie 2025, la ora 10:07 (ora locală). Seismul a avut o magnitudine de 3.3 pe scara Richter și s-a produs în zona seismică Făgăraș-Câmpulung, județul Brașov, la o adâncime de doar 5 kilometri, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Unde a fost resimțit cutremurul din zona Făgăraș-Câmpulung

Potrivit informațiilor comunicate de Institutul Național pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul produs în zona Făgăraș–Câmpulung a fost resimțit ușor în mai multe localități din județele Brașov și Argeș. Cutremurul a avut epicentrul situat la aproximativ 23 de kilometri sud-vest de Brașov, la 50 km sud-vest de Sfântu Gheorghe, 62 km nord de Târgoviște, 75 km nord-vest de Ploiești, 83 km nord-est de Pitești și 93 km nord-est de Râmnicu Vâlcea. Deși seismul s-a produs la o adâncime mică, de doar 5 kilometri, nu s-au raportat pagube materiale sau victime.

Cât de frecvente sunt cutremurele în această zonă

Deși a fost cutremur în România, seismele din zona Făgăraș-Câmpulung sunt de obicei slabe și nu produc efecte semnificative. Activitatea seismică din regiune este atent monitorizată de INCDFP, iar datele arată că în ultimele luni s-au înregistrat mai multe mișcări de mică intensitate, sub 3.5 grade. România se află printre țările europene cu activitate seismică constantă, cele mai importante zone fiind Vrancea, Făgăraș-Câmpulung și Banat.

Ce trebuie să faci în caz de cutremur

În momentul în care resimți o mișcare seismică, cel mai important lucru este să păstrezi calmul și să acționezi rapid, dar rațional. Evită panica și încearcă să te adăpostești într-un loc sigur. Caută protecție sub o masă solidă, un birou sau lângă un perete de rezistență, acestea oferă o zonă de siguranță în cazul în care cad obiecte sau se desprind bucăți de tencuială. Stai departe de ferestre, oglinzi, dulapuri, corpuri de iluminat sau alte obiecte grele care s-ar putea răsturna.

În timpul seismului, nu folosi liftul și nu încerca să cobori pe scări, deoarece acestea pot deveni instabile. Rămâi acolo unde ești până când tremurul se oprește complet. După ce mișcarea s-a încheiat, verifică dacă există scurgeri de gaze, fisuri în pereți sau cabluri electrice afectate și, dacă este necesar, oprește alimentarea cu energie și gaze.

Dacă te afli într-un spațiu public, urmează instrucțiunile personalului de siguranță și evită aglomerațiile sau ieșirile bruște care pot provoca răniri. În exterior, îndepărtează-te de clădiri, stâlpi și cabluri electrice.