Eveniment
Un accident grav de circulație a avut loc pe podul Băneasa, din Capitală. Cinci oameni, între care doi copii, au fost răniţi după coliziunea mai multor maşini, a transmis Poliţia Rutieră, potrivit Mediafax.
Accidentul a avut loc miercuri seara, pe Drumul Naţional 1, iar în colizune au fost implicate mai multe maşini, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Laura Snae.
Persoanele rănite au fost transportate la spital. Două persoane au avut nevoie să fie descarcerate, iar una dintre ele fiind inconştientă.
În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers.