Accident grav în Botoșani! O șoferiță a făcut ravagii, iar trei oameni au ajuns la spital

Accident grav în Botoșani! O șoferiță a făcut ravagii, iar trei oameni au ajuns la spital
Sursă foto: Botoșani News

Un accident grav a avut loc marți, în localitatea Dorobanți, județul Botoșani, după ce o șoferiță a condus neregulamentar. În incident au fost implicate mașina acesteia și o autoutilitară, condusă de un bărbat. În urma impactului, patru persoane, printre care și un copil, au necesitat îngrijiri medicale, însă una  dintre acestea a refuzat transportarea la spital.

Totul s-a petrecut din cauza faptului că femeia nu a sesizat că autoutilitara intenționează să vireze la stânga, într-o curte. Având viteză și fiind neatentă, femeia a lovit „din plin” vehiculul, nemaiputând face nimic pentru a evita impactul.

Ce spune șoferul autoutilitarei

„Veneam de la Botoşani şi ea venea din spatele meu. Dintr-odată, mă trezesc că m-am învârtit roată, eram intrat pe pod, mai aveam doar jumătate de metru”, a declarat şoferul autoutilitarei, conform Observator News.

Potrivit martorilor, viteza cu care circula femeia era cu mult peste limita normală: „Avea aproximativ, după mine, vreo 120-130 (km/h). Nu se respectă, triplu faţă de viteza care ar trebui”, a spus un martor, potrivit aceleiași surse.

Ce spun autoritățile

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele ieșind negative.

„Au fost identificate patru victime, trei adulţi şi un copil, în vârstă de 16 ani”, a declarat Ramona Guraliuc, medic şef UPU SMURD.

„Niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului rutier”, a transmis Delia Neniscu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.