Sibiu: O șoferiță de 78 de ani a lovit două persoane pe o trecere de pietoni

Sibiu: O șoferiță de 78 de ani a lovit două persoane pe o trecere de pietoni

Doi oameni au fost răniţi, în Sibiu, după ce o şoferiţă de 78 de ani a dat peste ei cu maşina. Cei doi încearcau să traverseze o trecere de pietoni când au fost izbiţi din plin.

„În municipiul Sibiu, pe şoseaua Alba Iulia, în zona Lidl, doi pietoni, adulţi, au fost acroşaţi pe trecerea de pietoni de un auto condus de către o sibiancă de 78 de ani pe direcţia aeroport – centru. Traficul este îngreunat”, a afirmat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cei doi răniţi au fost duşi de urgenţă la spitalul Clinic Judeţean Sibiu, informează turnulsfatului.ro.

Tags: