Un microbuz în care se aflau aproximativ 20 de persoane s-a ciocnit cu un tractor pe DN 7 în zona localităţii Slobozia Moară, Dâmboviţa.
Astfel, trei persoane (doi pasageri și şoferul tractorului, n.r.) au avut nevoie de îngriji medicale şi au fost transportate la spital, informează Hotnews.
Autorităţile efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s+a produs accidentul.
”În microbuz erau circa 20 de persoane. Accidentul s-a soldat cu trei victime, două din microbuz şi o femeie care conducea tractorul. Două dintre victime vor fi transportate către Unitatea de Primiri Urgenţe Titu, iar una către Spitalul Judeţean Târgovişte”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Gabriel Gătej.
Circulaţia a fost restricţionată, maşinile circulând doar pe o bandă de mers.