Accident între un TIR și un autocar cu zeci de persoane! IGSU anunță activarea planului roșu de intervenție

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție după un accident între un autocar în care se aflau 32 de persoane și un autotren, joi după-amiază, în localitatea Coșereni din județul Ialomiță, potrivit Agerpres.

Accident între un TIR și un autocar cu 32 de persoane

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență spune că, potrivit primelor informații, în autocarul respectiv erau 32 de persoane.

„Pentru gestionarea eficientă a evenimentului şi asigurarea asistenţei medicale de urgenţă tuturor celor implicaţi, la nivelul judeţului Ialomiţa a fost activat Planul roşu de intervenţie. Au fost alocate la caz o maşină de stingere, un echipaj de descarcerare, 3 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, 7 ambulanţe SAJ şi un elicopter SMURD”, a declarat IGSU.

Tags: