O tânără de 27 de ani a provocat un accident rutier, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a trecut pe roșu la intersecţia Strada Polonă – Şos. Ştefan cel Mare din Capitală, unde a intrat într-un taxi, rănind trei persoane aflate în el. În urma impactului, taxiul a lovit o altă maşină şi s-a răsturnat.
Şoferul taxiului şi doi pasageri au fost răniţi uşor şi transportaţi la spital, au declarat pentru Mediafax, reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei.
„Din primele cercetări, tânăra de 27 de ani ar fi intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului. În maşina condusă de aceasta se mai afla o tânără, niciuna dintre ele nefiind rănită în accident”, au mai spus sursele citate.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.