Adevărul despre aplicațiile de dating. De ce „match-ul perfect” e o iluzie și cum găsești, de fapt, un partener

Adevărul despre aplicațiile de dating. De ce „match-ul perfect” e o iluzie și cum găsești, de fapt, un partener
Sursă Foto: freepik.com

Din ce în ce mai multe persoane își caută jumătatea pe aplicațiile de dating, convinse că tehnologia poate face selecția în locul lor. Un algoritm pare să promită eficiență și potrivire rapidă. Profilurile bine construite și listele de pasiuni comune dau senzația unei compatibilități clare. Când și valorile sau opțiunile politice coincid, impresia de „match perfect” devine și mai puternică.

În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate. Un cercetător în psihologie susține că aceste platforme sunt aproape ineficiente când vine vorba de a identifica un partener cu adevărat compatibil. Ce apare pe ecran nu reflectă neapărat dinamica reală dintre doi oameni. Asemănările declarate nu garantează chimie, echilibru emoțional sau capacitatea de a construi o relație solidă în timp.

Cât de reală este compatibilitatea promisă de aplicațiile de dating

Paul Eastwick, profesor de psihologie la University of California, Davis, susține că aplicațiile de dating sunt, în mare parte, „o pierdere de timp”. Într-un interviu pentru Business Insider, autorul volumului Bonded by Evolution: The New Science of Love and Connection explică faptul că pare eficient să filtrezi potențiali parteneri după interese și valori comune. Totuși, realitatea întâlnirii față în față este mult mai imprevizibilă decât sugerează un profil online.

Atracția, spune el, ajunge să fie aproape o chestiune de șansă în momentul în care interacționezi cu persoana reală. Problema de fond este că mulți oameni confundă compatibilitatea cu o simplă listă de trăsături atractive. De multe ori, se rezumă la etichete precum „aventuros” sau „amuzant”. În realitate, nu avem cum să știm dintr-un profil dacă acel om ne va face să ne simțim susținuți și în siguranță.

„Compatibilitatea este un proces de construcție, nu un proces de atracție inițială”, a transmis Paul  Eastwick. Cuplurile fericite nu pornesc de la o potrivire perfectă. Ele aleg să construiască și să aprofundeze conexiunea pe măsură ce relația evoluează.

Ne sabotează iluzia opțiunilor infinite șansa la o conexiune reală

Una dintre marile vulnerabilități ale aplicațiilor de dating, avertizează Paul Eastwick, este senzația că există mereu ceva mai bun la un swipe distanță. Abundența aparentă de opțiuni îi face pe oameni să nu mai investească real în persoana din fața lor. În loc să ofere timp și răbdare unei conexiuni, mulți simt presiunea de a impresiona rapid și de a decide la fel de repede. O întâlnire la cafea devine un test de 20 de minute, în care fiecare încearcă să livreze „scânteia” perfectă.

Problema este că, din punct de vedere statistic, acea scânteie instantanee este rară. Cercetările lui arată că majoritatea cuplurilor aflate în relații solide nu au avut o primă impresie spectaculoasă. De cele mai multe ori, impresia inițială a fost una moderată. Atracția s-a construit treptat, pe măsură ce s-au cunoscut mai bine.

În acest context, Eastwick recomandă regula celor trei întâlniri. Dacă în linii mari îți place persoana, dar nu ești sigur ce simți, acordă-i mai mult timp înainte să iei o decizie. Primele două întâlniri sunt marcate de percepții instabile, însă după a treia începe să se contureze o imagine mai clară și mai realistă.

Căutăm prea multe semnale de alarmă și ignorăm ce e bun

Paul Eastwick atrage atenția că, în dating, mulți oameni sunt concentrați pe identificarea „steagurilor roșii”. Uneori, tocmai această vigilență excesivă ajunge să le saboteze șansele la o conexiune reală. Există, spune el, două tipuri de semnale de alarmă. Primul tip este clar și apare imediat, prin comportamente precum lipsa de respect față de personal sau un monolog continuu fără interes real pentru celălalt. Aceste semnale sunt indicii legitime că ceva nu este în regulă.

Al doilea tip este mai subtil și mai periculos. Ține de scenarii pe care le construim singuri, anticipând suferințe viitoare din detalii minore. Dacă cineva nu răspunde la mesaje în ritmul dorit, putem interpreta rapid acest lucru ca lipsă de interes sau de seriozitate. În realitate, ar putea fi doar o diferență de ritm care poate fi discutată și clarificată.

Problema este că relațiile nu cresc în spatele barierelor. Ele au nevoie de vulnerabilitate. Pentru cei care tind să analizeze excesiv fiecare detaliu, Eastwick recomandă o schimbare de perspectivă. El încurajează oamenii să numere semnalele pozitive, nu pe cele negative. Într-un peisaj în care evaluăm constant profiluri și postări, cel mai sănătos criteriu rămâne unul simplu și direct. Contează, în esență, cum te face acea persoană să te simți în mod real.