Adolescent din București, suspectat de terorism: Minorul ar fi plănuit să atace obiective de interes

Adolescent din București, suspectat de terorism: Minorul ar fi plănuit să atace obiective de interes

Un minor în vârstă de 15 ani a fost reținut fiind bănuit că ar fi promovat mesaje de susținere a organizațiilor teroriste și de amenințare pe rețelele sociale. Polițiștii au făcut joi mai multe percheziții în urma cărora a fost depistat adolescentul, potrivit unui comunicat de presă al DIICOT.

Potrivit sursei citate, există suspiciunea că încă din anul 2017, minorul a contactat susţinători ai unor organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu, cetăţeni români şi străini, în scopul promovării sistematice a ideilor şi doctrinelor specifice entităţilor teroriste menţionate, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi. De asemenea, acesta a susţinut legitimitatea participării la luptă în favoarea organizaţiilor teroriste și și-a exprimat intenţia de a folosi mijloace de natură a pune în pericol viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor, scop în care a dezvoltat planuri de atacare a unor potenţiale obiective de interes, precum şi a civililor.

”La data de 22.06.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului M.T.E., în vârstă de 15 ani, pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, respectiv art.33 al.2 lit.e (participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanţelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, muniţiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism), art. 33^1 (recrutarea unei persoane pentru săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la art. 32 alin. (1) şi (3) şi art. 33), art. 33^2 al. 4 (promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea uneia dintre infracţiunile enumerate la art. 32 alin. (1) şi (3) şi art. 33 alin. (1) şi alin. (2) lit. e) şi art.35 al.1 (fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism), art.37 al.1 şi 2 (ameninţare cu săv. unui act de terorism).

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna septembrie 2017 şi până în prezent, inculpatul s-a implicat activ în contactarea unor susţinători ai unor organizaţii teroriste active in Orientul Mijlociu, cetăţeni români şi străini, în scopul promovării sistematice a ideilor şi doctrinelor specifice entităţilor teroriste menţionate, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi.

Inculpatul a accesat site-uri şi forumuri care promovează ideologia extremistă, elogiază crimele realizate de organizaţiile teroriste, susţin stabilirea statului guvernat după principii extremiste şi a diseminat materiale, inclusiv violente, care susţin cauza acestuia.

De asemenea, inculpatul a susţinut legitimitatea participării la luptă în favoarea organizaţiilor teroriste, manifestându-şi intenţia de a călători în zonele de conflict şi s-a instruit şi a pus la dispoziţia altor persoane materiale de instruire cu privire la producerea de dispozitive explozive improvizate şi utilizarea armelor în vederea realizării de atacuri teroriste.

Pe toată perioada desfăşurării activităţii infracţionale, inculpatul şi-a manifestat intenţia de a folosi mijloace de natură a pune în pericol viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor, scop în care a dezvoltat planuri de atacare a unor potenţiale obiective de interes, precum şi a civililor.
La data de 21.06.2018, cu ocazia celor două percheziţii domiciliare efectuate pe raza municipiului Bucureşti au fost găsite şi ridicate documente, obiecte şi materiale de propagandă, precum și sisteme informatice, ce fac obiectul infracțiunilor cercetate.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalitatii Organizate-Serviciul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

La acțiune au participat luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul reprezentanţilor Institutului Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DIICOT.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`