"Al Treilea Reich – domnia de o mie de ani a rasei pure, ariene": Lebensborn, experimentul sinistru prin care naziştii au vrut să creeze o rasă superioară (VIDEO, FOTO)

"Al Treilea Reich – domnia de o mie de ani a rasei pure, ariene": Lebensborn, experimentul sinistru prin care naziştii au vrut să creeze o rasă superioară (VIDEO, FOTO)

Visul măreţ al naziştilor, Al Treilea Reich – „domnia de o mie de ani a rasei pure, ariene” – avea nevoie de soldaţi, de muncitori, de oameni devotaţi trup şi suflet cauzei, care să fie crescuţi de la bun început doar pentru acest proiect.

Astfel s-a născut Lebensborn (Fântâna Vieţii), un uriaş experiment demografic şi eugenic, de „purificare” rasială, pus la cale în 1935 de liderul SS Heinrich Himmler, mâna dreaptă a lui Adolf Hitler.

Lebensborn, experimentul sinistru prin care naziştii au vrut să creeze o rasă superioară

#DIRECT_ONE_kich5v#

Pentru nazişti Norvegia reprezenta un adevărat El Dorado în ceea ce priveşte materialul genetic, iar din 1940 au implementat programul și în această țară, numărul naşterilor ridicându-se la 12000, scrie Historia.

În Lebensborn nu erau acceptaţi decât copiii cu sânge pur. Prin urmare, ofiţerii SS, de obicei bărbaţi deja căsătoriţi, cu familie, erau sfătuiţi să lase în urmă cât mai mulţi urmaşi arieni, iar rezultatul acestor aventuri, promovate de partidul nazist ca „datorie patriotică”, trebuia ţinut secret.

Adolescente din Liga Fetelor Germane în timpul unui antrenament (Foto: Wikipedia)

În acel moment Germania îşi cam pierdea sânge ‘arian’ la propriu, dat fiind numărul mare de soldaţi căzuţi pe front, număr care creştea constant.

În acest context, nu avea nicio importanţă dacă femeile erau sau nu căsătorite, important era ca pruncii să beneficieze de genele potrivite. Era necesar de pildă să fie înalte, să aibă o frunte înaltă şi o faţă alungită, obraji proeminenţi, nas mic, păr deschis la culoare, ochi strălucitori sau pielea albă. Nu trebuiau să aibă cazuri de boli ereditare în familie.

Avortul în astfel de cazuri trebuia prevenit, iar din 1943 intervenţiile respective erau foarte riscante, putând aduce pedeapsa cu moartea.

Primul caz de acest gen se întâmpla în iulie 1940. O tânără norvegiană rămăsese însărcinată cu un soldat german şi departamenul militar din care făcea parte nu ştia foarte bine ce are de făcut. În martie 1941 însă a sosit la Oslo unul dintre liderii SS, mai precis liderul batalionului Sturmbann, Wilhelm Tietgen pentru a pune bazele primei instituţii de tip Lebensborn din afara Germaniei. În următorii patru ani s-au înfiinţat mai multe centre în Norvegia decât în oricare altă tară ocupată. Copiii războiului primeau mai multă atenţie doar în Germania.

Spre sfârşitul războiului, SS avea control asupra a mai bine de 7600 de mame şi copii. Prunci s-au mai născut chiar şi după război, totalizând în jur de 12000 de suflete.

Totodată, naziștii îi îndemnau pe cei cărora le muriseră copiii pe front să înfieze prunci nordici.

Între 30000 şi 40000 de localnice s-au implicat în relaţii cu inamicii în timpul războiului, mai scrie sursa citată. Multe dintre relaţii nu au presupus şi o sarcină, cu toate acestea, societatea a condamnat gestul la fel de mult. În mai 1945 s-a dezlănţuit furia. Multe fete au fost prinse şi încarcerate, altele au fost rase în cap de către norvegienii violenţi.

Ulterior, autorităţile de ocupaţie s-au decis să trimită mamele şi copii în Germania nu de dragul salvării femeilor, ci pentru ca pruncii să poată creşte acolo. În toamna lui 1944 vasul Monterosa era gata de plecare. Femeile de la bord erau fie măritate, fie aveau copii cu soldaţii nemţi. Ambele categorii erau de ceva vreme privite drept cetăţeni germani şi li s-a comunicat că aveau să părăsească Norvegia. Ordinul însă a provocat un şoc.

La numai 5 zile după înştiinţarea cu privire la călătorie au primit şi vestea că trebuiau să plece îndată cu Monterosa. Cele mai multe norvegiene aveau să se întoarcă în cele din urmă acasă pe fundalul unei Europe sfâşiate de război. Acolo însă soarta nu avea să fie prea prietenoasă cu copiii nemţilor. Abia după 40 de ani au început aceştia să fie scoşi din conul uitării şi ruşini.
 
După război, în Norvegia, Belgia, Olanda, Polonia şi Franţa au fost înfiinţate clinici speciale pentru copiii Lebensborn. Erau practic aziluri de boli mintale, unde, menite să-i izoleze pe aceşti copii şi să-i împiedice să aibă la rândul lor urmaşi care să ducă mai departe genele germane.

Obsesia pentru sângele pur, arian, a fost cea care le-a dat viaţă copiilor Lebensborn, iar teama de acelaşi sânge, de moştenirea genetică  germană, provenită de la „criminali de război” i-a condamnat fără drept de apel la suferinţă şi la izolare.