Zeci de seringi contrafăcute au fost depistate în mai multe farmacii din țară. Este vorba despre seringi preumplute cu interferon, prescrise pacinților care suferă de hepatită B și C și de cancer de piele.
Autoritățile spun că seringile nu prezintă riscuri pentru sănătatea pacienților, însă nu-și vor face efectul pentru că au în interior doar apă distilată.
„Pacienții trebuie să verifice seringa preumplută în momentul în care deschid cutia să fie siguri că seringa este din sticlă. Diferențierea se vede foarte clar când vezi seringa. Un pacient care a mai făcut injectii cu interferon va ști că nu este în regulă. Seringa oficială este de sticlă, pe când cea contrafăcută este din plastic. De asemenea, pistonul pe care apasă este roșu la cel original și negru sau alb la produsul contrafăcut. Am identificat câteva zeci de cutii pe care le-am identificat cu poliția în mai multe zone din țară. Nu este un risc mortal. Nu conține substanță activă, ci conține pur și simplu apă distilată”, a declarat pentru B1 TV directorul Agenției Naționale a Medicamentului, Marius Savu.
Mai mult, pe cutia produsului falsificat nu apar codul de culori şi codul de bare.
Afectaţi de medicamentele contrafăcute sunt în primul rând pacienţii bolnavi de hepatita C, care practic au fost nevoiţi să dea bani buni, respectiv 750 de lei pe o seringă, dar au primit în schimb apă distilată.
O telespectatoare B1 TV a intervenit telefonic, precizând că de trei luni folosește seringi de la o farmacie, timp în care a observat modificări în ceea ce privește serul din interior.
„De trei luni mă doare când îmi fac injecția. Locul unde îmi fac injecția este umflat și vânăt. Le-am luat de la o farmacie de la Favorit. Înainte le luam de la spital și nu aveam probleme”, a declarat Viorica Amoșiesi, bolnavă de cancer.
Poliţia Română a deschis, în acest caz, un dosar penal ce vizează infracţiuni de spălare de bani, evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, acesta fiind coordonat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.