Medicul Alexandru Rafila a vorbit, miercuri seară, într-o intervenție în cadrul emisiunii „Actualitatea”, prezentatăde Tudor Mușat, pe B1 TV, despre punctele slabe ale mandatului de ministru al Sănătății al lui Vlad Voiculescu. Specialistul este de părere că pandemia a fost gestionată deficitar în ultimele patru luni.
„Nu cred ca e vorba de lipsa de autoritate, ci de lipsa de viziune, în primul rând, de lipsa de acțiune și de lipsa de asumare. Sunt trei elemente care au lipsit în acest ministeriat al lui Vlad Voiculescu. În mod evident, gestionarea pandemiei a scăpat de sub control, vă spun din punct de vedere profesional, nu politic. Situația aceastaimposibila în care am ajuns, cu blocareaspitalelor,a secțiilorATI, era previzibilă, datorităinacțiunii ministerului Sănătății. Am avut un joc, tot timpul, care n-a avut rost, când discutam despre testare, domnul ministru transparentiza datele despre câteva centre de vaccinare administrate de MAPN, când discutăm despre asistenta medicală, face o conferință de presa care avea un alt subiect. Tot timpul a fost o diversiune și o lipsă de asumare a responsabilității… Faptul că prim-ministrul Cîțu și-a asumat responsabilitatea, este foarte bine, chiar dacă mai târziu”, a spus Rafila.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.