Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a efectuat o amplă operațiune de control pe litoralul românesc. Acțiunea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind vizați 36 de operatori economici din principalele stațiuni de la malul mării.
În cadrul acțiunii desfășurate în weekend pe litoralul românesc, ca parte din Comandamentului Litoral, au fost controlate cluburi, terase, restaurante, fast-food-uri și magazine din stațiunile Costinești, Vama Veche, Mamaia și Eforie. Controalele s-au soldat cu amenzi în valoare de 258.000 de lei și retragerea de la comercializare a peste 220 de kilograme de produse alimentare, potrivit Știrile ProTv.
„Rezultatul controalelor evidențiază și de această dată un număr de peste 30 de operatori economici cu abateri de la prevederile legale în vigoare, fiind aplicate 8 avertismente și 48 de amenzi în cuantum de 258.000 lei”, au declarat reprezentanții ANPC.
Printre cele mai grave nereguli găsite, cele care ar putea pune siguranța consumatorilor în pericol, se numără: alimente cu termen de valabilitate depășit și condiții necorespunzătoare de depozitare și păstrare a produselor alimentare.
Un alt aspect problematic descoperit a fost lipsa informării corecte, complete și precise a consumatorilor privind substanțele cu potențial alergen existente în produsul finit, ceea ce ar putea avea urmări grave în cazul unor persoane care consumă, în necunoștință de cauză, un produs care conține substanțele la care este alergică.
În timpul controalelor, comisarii au dat peste spațiile de producție sau servire care nu respectă normele de igienă, precum și lipsa afișării prețurilor și a altor informații obligatorii pentru consumatori. Astfel de practici aduc atingere drepturilor fundamentale ale clienților.