Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a transmis că va trimite echipe de control la persoanele care dețin mașini de lux, vile, dar cu venituri care în mod normal nu le-ar permite aceste achiziții. Astfel că, vor fi nevoiți să își justifice averea în termen de 60 de zile.
În plus, președintele ANAF a vorbit și despre persoanele care vor fi controlate de la 1 iulie.
”Aproape toți au societăți comerciale. E posibil ca o cotă parte să fie și din alte activități ilicite, gen trafic de droguri, de persoane, furturi, cerșetorie dar marea majoritate a celor 561.000 de persoane care au ieșit cu risc sunt oameni care au societăți comerciale. Sunt acționari, asociați la diverse societăți comerciale. ” a spus președintele ANAF.
Aceste sume pe care nu le pot justifica sunt ca urmare a evaziunii fiscale. În plus, toată lumea recunoaște, inclusiv organismele internaționale, că evaziunea fiscală în România este de 15 miliarde euro/an, conform președintelui instituției.
”Noi găsim și identificăm riscul. E o diferență semnificativă între venitul pe care îl ai declarat și cel estimat de noi. I se dă un aviz de inspecție și are 60 de zile să-și completeze acea declarație de patrimoniu și venit care seamănă mult cu declarația pentru bugetari. Acolo trebuie să completeze. Scrie veniturile, de unde le are, noi le verificăm, unele sunt corecte, altele mai ciudate”, a mai adăugat el.
„Au cumpărat anumite tipuri de proprietăți sau de bunuri mobile – mașini scumpe, au apărut sume foarte mari în conturile bancare, și-au creditat propriile firme cu sume foarte mari. Acestea sunt lucruri certe pe care le putem identifica”, a spus Lucian Heiuș, pentru Hotnews.ro.
Președintele ANAF a făcut referiri și la faptul că instituția are în vedere absolut toate sumele care circulă în conturile noastre, inclusiv cei încasați prin Revolut sau alte aplicații asemănătoare.