Andrew Tate a dezvăluit cât îl costă reparația bolidului de 5 milioane de $, cu care a intrat într-o groapă din București. Suma e colosală!

Andrew Tate a dezvăluit cât îl costă reparația bolidului de 5 milioane de $, cu care a intrat într-o groapă din București. Suma e colosală!
Andrew Tate Sursa foto: X / Andrew Tate

Andrew Tate a oferit detalii despre incidentul cu supermașina sa Koenigsegg, în valoare de 5 milioane de dolari, într-un interviu pentru AntenaPlay. Vehiculul s-a defectat în weekendul trecut pe o stradă din București, însă Tate nu dă vina pe starea drumului, ci pe un simplu ghinion.

„Nu a fost din cauza drumului. Cred că a fost doar ghinion cu mașina”

Potrivit declarațiilor sale, mașina a fost deja transportată în afara României pentru reparații, iar costurile estimative se ridică la 300.000–400.000 de euro.

„Koenigseggul a plecat deja. Reparația costă pe la 300.000–400.000 de euro… Nu a fost din cauza drumului. Cred că a fost doar ghinion cu mașina”, a afirmat Tate, potrivit Observator.

În cadrul aceluiași interviu, influencerul a susținut că, atunci când procurorii i-au percheziționat locuința, prima lor întrebare nu a fost legată de acuzațiile de trafic de persoane sau viol, ci unde se află celebrul său Bugatti. Tate a spus că anchetatorii au fost dezamăgiți când au aflat că mașina nu se afla în România.

Andrew Tate se autodeclară „misogin”

În vârstă de 38 de ani, Andrew Tate se autodeclară „misogin” și susține că și-a construit averea prin intermediul rețelelor sociale. Din cauza declarațiilor sale controversate, el a fost interzis pe mai multe platforme online. Atât el, cât și fratele său Tristan, în vârstă de 36 de ani, sunt acuzați de trafic de persoane și de organizarea unui grup infracțional pentru exploatarea sexuală a femeilor în România. Andrew Tate este, de asemenea, acuzat de viol.

El a fost plasat în arest la domiciliu în România în august 2024, când procurorii au lansat o a doua anchetă penală împotriva sa şi a fratelui său Tristan, precum şi a altor patru suspecţi. Cu toate acestea, ei neagă orice acuzație. După doi ani și jumătate în care nu au putut părăsi România, cei doi au fost lăsați să călătorească în SUA pe 27 februarie, revenind în țară pe 22 martie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`