HALUCINANT! Angajaţi ai Spitalului Bistriţa, reținuți după ce l-ar fi FURAT pe basarabeanul ÎMPUȘCAT de 6 ori

HALUCINANT! Angajaţi ai Spitalului Bistriţa, reținuți după ce l-ar fi FURAT pe basarabeanul ÎMPUȘCAT de 6 ori

Trei angajaţi ai Spitalului Judeţean Bistriţa au fost reţinuţi în după-amiaza zilei de marţi, fiind acuzați de către Vadim Malogolovenko, cetățeanu l basarabean împuşcat de şase ori, că i-ar fi furat acestuia bani în timpul internării.

Cei trei angajaţi au fost reținuți în timp ce se aflau la muncă. Dulapurile personale de la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost sigilate, iar secția a fost închisă pe perioada în care s-au desfășurat investigațiile polițiștilor.

Cei trei au fost duşi la domiciliile lor, urmând ulterior să se întoarcă la Spital, pentru a asista la verificarea dulapurilor. Cei trei ar fi furat banii fotografului imediat după internare.

Totul ar fi pornit de la plângerea penală făcută chiar de către păgubit. Managerul general al unităţii spitaliceşti, Gabriel Lazany, a recunoscut incidentul şi a oferit şi câteva detalii, potrivit adevarul.ro.

„Am primit un mandat de percheziţie domiciliară pentru trei dintre angajaţii de la Unitatea de Primiri Urgenţe. Este vorba despre furt calificat, sunt cercetaţi pentru furt calificat. Urmează percheziţiile domiciliare. Este vorba despre (n.r. păgubitul) pacientul care a fost împuşcat, acesta a reclamat că i s-a sustras o sumă de bani. Organele de cercetare ne-au solicitat înregistrările, pentru că în UPU este absolut tot monitorizat şi înregistrat. Noi le-am pus la dispoziţia organelor competente, iar aceştia urmează să îşi facă treaba. Din câte am înţeles este vorba despre 12.000 de euro (n.r. suma furată de cei trei angajaţi ai spitalului). Un registrator, o îngrijitoare de curăţenie şi un brancardier. Am înţeles că procedura este de sigirale a dulapurilor personale, după care vor merge pentru percheziţie domiciliară, după care se întorc. Plângerea a fost făcută de către cetăţeanul păgubit. El a reclamat că s-a întâmplat chiar când a ajuns în UPU. Când a venit atunci împuşcat, a spus că a avut la el o sumă de bani, acum nu pot să vă spun mai multe, că eu nu am văzut banii”, a explicat Lazany.

Malogolovenko a fost găsit împuşcat sâmbătă, 14 aprilie, la ora 3.30, pe un deal din comuna bistriţeană Cepari, de către un agricultor care ieşise dis-de-dimineaţă să-şi are pământul cu tractorul. Cetăţeanul domiciliat în Odessa, Ucraina, fusese împuşcat cu şase gloanţe de către un partener de afaceri din Republica Moldova. Atacatorul încercase să-l spânzure în prealabil, dar Malogolovenko a scăpat din laţ şi a încercat să fugă, fiind împuşcat în alergare. Atacatorul lui a fost prins trei ore mai târziu în judeţul Maramureş, într-unul dintre filtrele făcute de Poliţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:35 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Mesajele pe care le primim din astral despre viitor sau trecutul nostru foarte îndepărtat. Cum le decriptăm (VIDEO)
00:07 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Ce sunt visele de fapt, cum să le interpretăm și cum ne ajută ele să ne descoperim mai bine pe noi înșine (VIDEO)
23:24 - Stelian Tănase: E un bun moment pentru un candidat antisistem la prezidențiale. Maia Sandu ar fi perfectă / Iohannis vrea să-și continue cariera politică. De ce ar pleca la pensie? A stat în pensie când era primar și acum, la Cotroceni (VIDEO)
22:38 - Stelian Tănase: Din această coabitare vai de mama ei, PSD a câștigat deja partida. PNL pur și simplu a dispărut. Poa’ să iasă Ciucă de o mie de ori la TV, nu câștigă un vot, e mort-copt în păpușoi (VIDEO)
22:01 - De ce nu am fost primiți în Schengen până acum. Stelian Tănase: Ai noștri au crezut că pot să nu facă nimic și să le arunce ăstora praf în ochi. N-a mers! Nici pentru NATO, nici pentru UE n-am fost pregătiți (VIDEO)
21:29 - Bătrână de 82 de ani, încătușată din cauza unor facturi restante la gunoi. Cum a reacționat când s-a trezit cu polițiștii la ușă
21:04 - David Popovici, mesaj de Ziua Persoanelor cu Dizabilităţi: „Susțin copiii cu dizabilități să se bucure de viață. Haideți să-i susținem împreună!” (VIDEO)
20:46 - Unul dintre băieții lui Leonard Doroftei a devenit milionar în Canada: „În loc să cheltui banii prostește, eu am ales să îi strâng și să-i investesc”
20:22 - Mihai Bobonete, dezvăluiri despre momentele grele prin care a trecut: „Fac terapie de câțiva ani. Eram într-o stare critică”
20:02 - Reacțiile politicienilor după ce George Simion a cerut ca România să nu mai ajute Guvernul Republicii Moldova: „’Patriotul’ de carton ne cere să abandonăm Chișinăul, adică exact ce vrea Rusia” / „Simion e troll-ul Kremlinului”