Angajații CFR amenință cu un conflict colectiv de muncă începând cu data de 23 aprilie

Angajații CFR amenință cu un conflict colectiv de muncă începând cu data de 23 aprilie

Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat marți că federațiile sindicale din transporturile feroviare ar putea declanșa conflictul colectiv de muncă începând cu data de 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, cu prevederi favorabile salariaților, informează Agerpres.

Contractele colective de muncă expiră la data de 19 aprilie pentru Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă SA” și pentru Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, în timp ce, în cazul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, documentul expiră pe data de 22 aprilie.

Potrivit lui Iulian Măntescu, există posibilitatea declanșării conflictului colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, principala nemulțumire a angajaților referindu-se la eliminarea, începând de anul trecut, a drepturilor de călătorie gratuită pe calea ferată.

„Vorbim de un drept consfințit din vechime, acela ca feroviarii să poată călători gratuit în interes de serviciu și în interes particular pe calea ferată. De această facilitate beneficiază toți colegii noștri din Europa. Din păcate, autoritățile au decis anul trecut să nu mai acorde aceste autorizații, provocând o stare de nemulțumire intensă în rândul salariaților”, a precizat Iulian Măntescu.

Potrivit acestuia, nesemnarea noilor contracte colective de muncă ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariați de la CFR Marfă.