ANSVSA: 384 de animale au murit din cauza bolii limbii albastre

ANSVSA: 384 de animale au murit din cauza bolii limbii albastre

384 de animale au murit în România din cauza bolii limbii albastre, aceasta afectând în prezent 1.895 de rumegătoare din 254 de comune, potrivit datelor centralizate marţi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

ANSVSA precizează că boala afectează animale din 26 de judeţe, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în Vâlcea (607), Buzău (259), Gorj (244), Vrancea (187) şi Prahova (162).

Procentul animalelor afectate de boală, din totalul animalelor receptive existente în cele 26 judeţe, este de 0, 02%, mai precizează ANSVSA.

Doi zimbri din rezervaţia naturală Armeniş din Munţii Ţarcu, judeţul Caraş-Severin, şi doi zimbrii din Rezervaţia Haţeg-Slivuţ din judeţul Hunedoara au murit ca urmare a îmbolnăvirii cu virusul bolii limbii albastre.

Primul caz de boala limbii albastre în România a fost diagnosticat în 22 august, în judeţul Buzău.

Tags: