Apa Nova respinge ferm acuzațiile lansate recent în spațiul public de avocatul Gheorghe Piperea, cu privire la presupusa lipsă de legalitate a facturării apei pluviale către consumatorii din București. Compania subliniază că toate tarifele practicate sunt conforme cu legislația națională și europeană, precum și cu contractul de concesiune încheiat cu Primăria Municipiului București.
Într-un comunicat transmis marți, Apa Nova precizează că perceperea costurilor pentru evacuarea apei pluviale face parte din serviciul public de canalizare, așa cum este reglementat prin Legea nr. 241/2006 și prin Regulamentul-cadru aprobat de ANRSC (Ordinul nr. 88/2007). În plus, această componentă este prevăzută în mod explicit și în Regulamentul aplicabil Capitalei, aprobat prin HCGMB nr. 820/2018.
„Facturarea serviciilor de canalizare a apei pluviale nu reprezintă o ‘taxă ascunsă’, ci o componentă transparentă a serviciului public de canalizare, necesară pentru acoperirea costurilor de funcționare și întreținere a sistemului public de canalizare”, transmite compania, adăugând că această practică este standard în marile orașe din România și din UE.
Potrivit datelor oficiale, tarifele actuale ale companiei sunt de 7,07 lei/mc pentru apă potabilă și 3,73 lei/mc pentru canalizare, sumă ce include atât apele uzate menajere, cât și cele pluviale. Apa Nova susține că aceste tarife sunt printre cele mai mici din țară, conform tabelului publicat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC).
“Tarifele aplicate de Apa Nova sunt stabilite printr-un proces riguros, transparent și controlat de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile Contractului de Concesiune și ale legislației în vigoare. Începând cu data de 1 iulie 2025, tarifele practicate de companie sunt de 7,07 lei/mc pentru apă potabilă și 3,73 lei/mc pentru canalizare, care include atât apele uzate menajere, cât și pe cele pluviale. Toate valorile sunt exprimate cu TVA inclus.
Aceste tarife sunt, conform datelor oficiale publicate de ANRSC, printre cele mai mici practicate în România: https://www.anrsc.ro/wp-content/uploads/2025/07/Tabel-preturi-apa-canal-op-regionali_1-iulie-2025-1.pdf
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2025/07/poza.png)
Mai mult, spre deosebire de alți operatori regionali, în aceste tarife sunt incluse și investițiile majore realizate de Apa Nova în sistemul public de apă și canalizare ale Capitalei în ultimii 25 de ani. Valoarea totală a acestor investiții depășește 748 de milioane de euro, fiind realizate exclusiv din fonduri private, fără aport de fonduri publice sau europene.
Ajustările tarifare se fac etapizat, în mod transparent și doar în baza unor mecanisme prevăzute contractual, cu respectarea Hotărârea Guvernului nr. 1019/2000, privind aprobarea metodologiei de stabilire si ajustare a tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare în municipiul București și cu avizul prealabil al autorităților. Acestea reflectă evoluțiile economice, inflația și obligațiile asumate de companie în modernizarea infrastructurii publice de utilități”, a transmis Apa Nova, într-un comunicat de presă.