Poliția Română s-a mobilizat pentru a-l prinde pe individul din Mureș care și-a ucis fosta parteneră, notează umpmv.eu.
Unii dintre apropiaţii fugarului Emil Gânj au început să colaboreze cu poliţiştii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan.
„Apropiaţii bărbatului bănuit de comiterea infracţiunii de omor au început să colaboreze cu autorităţile. Deja a ajuns o primă persoană adusă la audieri. Ea e audiată şi oferă informaţii relevante cu privire la potenţialele locuri în care s-ar putea afla bărbatul pe care noi îl căutăm”, a declarat Georgian Drăgan.
Acesta a precizat că suspectul e „deosebit de periculos”, fiind alocate forţe suplimentare pentru prinderea sa.
Drăgan a făcut apoi un apel la cei care-l ajută pe Gânj să se ascundă să înceteze să mai facă acest lucru deoarece „fapta pe care ei o comit e cea de favorizare a infractorului, care se pedepseşte cu închisoarea”.
Amintim că Emil Gânj și-a ucis fosta parteneră, pe care o tot chinuise în ultima vreme, apoi a incendiat casa în care se afla aceasta și s-a făcut nevăzut. El mai fusese condamnat și în trecut pentru omor calificat, fiind eliberat condiționat pentru bună purtare…