Patru dintre cei 22 de transfugi evadați din centrul de la Horia din județul Arad au fost prinși vineri seară de polițiști, care aveau informații că imigranții se aflau în orașul arădean Sîntana, de unde urmau să ia un tren spre Arad.
Polițiștii s-au urcat în trenul care mergea spre Arad îmbrăcați în civil. De la distanță i-au observat pe cei 4 imigranți, iar când aceștia se pregăteau să coboare la destinație, polițiștii au acționat și i-au reținut.
După mai multe ore de audieri, polițiștii au aflat informații prețioase care i-ar putea conduce și spre ceilalți imigranți evadați.
În total, oamenii legii au reușit să rețină doar 6 din cei 24 de fugari evadați din centrul de transfugi de la Horia.
În căutările lor, polițiștii și jandarmii scotocesc toate clădirile părăsite din zonele de graniță, însă caută și în păduri ori în locuri izolate, unde ar putea fi ascunse aceste persoane.
Poliția și jandarmii au reușit să rețină un alt grup de 7 persoane străine, care nu făceau parte din grupul de evadați de la Horia. Este vorba despre 5 marocani și 2 libieni descoperiți pe câmpurile din apropiere de Nădlac.