Arhitectura biofilă, soluția locuințelor sănătoase în marile orașe

Arhitectura biofilă, soluția locuințelor sănătoase în marile orașe
Sursă foto: Freepik

Tot mai populară în statele dezvoltate, arhitectura biofilă devine o tendință care prinde rădăcini și în România. Conceptul presupune amenajarea locuinței în armonie cu mediul natural, cu efecte vizibile asupra sănătății fizice și mentale.

Nu mai este suficient ca o locuință să fie frumoasă sau spațioasă, ci trebuie, spun adepții acestui curent, să fie și sănătoasă. Deși la prima vedere pare un lux rezervat celor cu bugete generoase, casele inspirate de arhitectura biofilă pot fi adaptate aproape oricărui stil de viață sau venit, mai ales cu puțină ingeniozitate și implicare personală.

„Grădini de locuit” pentru sănătate

Locuințele biofile sunt adevărate „grădini de locuit”, care integrează plante, lumină naturală, texturi și materiale cât mai apropiate de cele naturale. Iar rezultatele sunt impresionante.

Conceptul de „biofilie” înseamnă, în esență, „iubirea de viață” sau „de tot ce este viu”. A fost aplicat în arhitectură din dorința de a restabili legătura omului modern cu natura, legătură slăbită, mai ales în marile orașe dominate de beton și asfalt. În România, majoritatea populației trăiește în blocuri construite din materiale convenționale, adesea considerate nocive pentru sănătate pe termen lung.

În acest context, arhitectura biofilă promite o alternativă. Locuințele astfel concepute aduc natura în mijlocul orașului și permit oamenilor să se bucure de ea în fiecare moment al zilei.

„Natura ne transmite în mod constant: «Sunt aici. Ai uitat, dar eu pot trăi și în orașe. Sunt peste tot». Biofilia înseamnă iubirea de viață. Se leagă de nevoia noastră intrinsecă de a fi în contact cu natura. Este un efect de reîncărcare care vine din conexiunea cu lumea naturală”, explică García Sánchez, profesor la Universidad „Rey Juan Carlos” din Madrid, pentru publicația Horizon, potrivit adevărul.

Cum arată o casă biofilică

Amenajarea unei case biofile nu presupune neapărat costuri uriașe. Elementele-cheie sunt: folosirea materialelor naturale (precum lemn, piatră, bambus), iluminarea generoasă cu lumină naturală, ventilația eficientă și integrarea plantelor.

„Incorporarea lemnului, pietrei, bambusului și a altor materiale naturale adaugă căldură și textură, creând în același timp o conexiune senzorială cu natura. Mobilierul din lemn, blaturile din piatră și covoarele din fibre naturale contribuie la crearea unui spațiu biofilic. Aceste materiale îmbătrânesc frumos și au adesea modele unice cu neregularități fermecătoare”, afirmă Thomas Avery, specialist în design interior, pentru Opplehouse, citat de adevărul.

Pentru locuințele deja construite, este recomandată înlocuirea elementelor din plastic, metal sau materiale sintetice cu alternative naturale. De asemenea, ferestrele mari, geamurile panoramice sau chiar iluminatoarele oferă nu doar lumină, ci și conexiunea cu vremea și peisajul exterior, fie el chiar și unul urban.

Culorile pereților contează și ele: trebuie să reflecte nuanțele naturii: verde, maro, albastru sau bej. La fel de importantă este ventilarea naturală: geamurile trebuie să se poată deschide larg, pentru un aport constant de aer curat.

Pentru proiectele mai sofisticate, se poate merge mai departe cu forme neregulate, grădini interioare sau fântâni artificiale care imită cursul apei. În locuințele de lux, ferestrele pot oferi vederi spectaculoase către păduri, grădini sau mare.

Plantele-element esențial

Plantele sunt sufletul unei case biofile. Nu doar că înfrumusețează, dar contribuie activ la purificarea aerului și creează o legătură directă cu lumea vie.

„Poate cea mai evidentă modalitate de a introduce biofilia este să aduci plante de apartament pentru a purifica aerul, a adăuga culoare și a crea o conexiune directă cu ființele vii. De la suculente mici la plante de podea impresionante, există o variantă pentru fiecare spațiu și condiție de lumină. Poți alege plante care necesită întreținere redusă, cum ar fi plantele șarpe sau plantele ZZ. Acestea pot prospera cu o îngrijire minimă”, adaugă Thomas Avery.

Pe lângă plante, specialiștii recomandă și alte elemente naturale: pietre, bambus, nisip sau chiar acvarii și mici fântâni de interior. Covoarele ar trebui să fie din materiale organice, nu sintetice.

Beneficii directe asupra sănătății

Arhitectura biofilă nu este doar estetică. Studiile arată că expunerea constantă la elemente naturale reduce stresul, anxietatea și chiar accelerează vindecarea.

„Expunerea la elemente naturale scade nivelul de cortizol și reduce stresul și anxietatea. Chiar și interacțiuni scurte cu natura sau cu elementele naturale pot avea un efect calmant asupra sistemului nervos. Studiile efectuate în unitățile de asistență medicală au descoperit că pacienții cu vedere la natură se recuperează mai repede și necesită mai puține analgezice decât cei fără. Aducerea acelorași principii în casa ta poate sprijini vindecarea și bunăstarea”, explică Avery.

Un alt beneficiu important este calitatea superioară a aerului, care susține imunitatea, stimulează creativitatea și contribuie la un somn mai profund și mai odihnitor.