Asociația Pro Infrastructură, avertisment privind lucrările la lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda: Perspectiva ca pe acest lot să se poată circula până la sfârșitul anului 2021 este tot mai puțin probabilă (VIDEO)

Asociația Pro Infrastructură, avertisment privind lucrările la lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda: Perspectiva ca pe acest lot să se poată circula până la sfârșitul anului 2021 este tot mai puțin probabilă (VIDEO)

Asociația Pro Infrastructură (API) atrage atenția că nu se va putea circula până la sfârșitul anului 2021 pe lotul 2 al Autostrăzii A10, între Alba Iulia și Aiud. Potrivit reprezentanților asociației, care au realizat o filmare cu stadiul lucrărilor, concluziile trase la fața locului nu sunt doar dezamăgitoare, ci de-a dreptul îngrijorătoare.

Lotul 2 din autostrada A10, între Alba Iulia (Sântimbru) și Aiud, de 24,25 km, este la stadiu de aproape 80%. În acest context, estimările autorităților care anunțau la sfârșitul anului trecut că lucrările vor fi finalizate până în primăvara lui 2021 sunt nerealiste.

Reprezentanții Pro Infrastructură, care au fost pe teren în zonă, spun că problemele financiare ale companiei Aktor, cauzate de conflictele interne dintre acționarii principali ai companiei-mamă ELLAKTOR din Grecia, s-au reflectat direct și rapid asupra șantierului din România și, într-o postare pe Facebook, cer CNAIR să reacționeze la ceea ce numesc ”indolența constructorului”.

„Ritmul de lucru al companiei Aktor este cel puțin descurajant. După ce în ultimele luni se părea că lucrurile reveniseră la un nivel ce ne dădea speranțe, situația s-a agravat brusc în ultima săptămână”, au explicat reprezentanții API.

Conform detaliilor aflate de echipa API din teren,problemele financiare ale companiei Aktor (cauzate de conflictele interne dintre actionarii principali ai companiei-mamă ELLAKTOR din Grecia)s-au reflectat direct și rapid asupra șantierului din România.

De exemplu,cantitatea de motorină disponibilă pentru ziua de ieripe șantier pentru utilaje și echipamente a fost de numai 4.000 litri. Adică suficientă pentru cel mult 20 de autobasculante și câteva excavatoare/buldozere, raportat la un lot cu lungimea de 24,25 de km.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`