Cum arată primele autobuze electrice ce vor circula în România (FOTO)

Cum arată primele autobuze electrice ce vor circula în România (FOTO)

Primele autobuze electrice Urbino 12 Electric care vor circula în România, pe străzile din Cluj-Napoca, aşteaptă ultima inspecţie pentru a fi livrate din fabrica Solaris, Polonia, compania care a câştigat licitaţia privind furnizarea vehiculelor.

Astfel, primăria din Cluj-Napoca este prima din România care achiziţionează şi pune în circulaţie autobuze electrice, informează Mediafax.

„Mai este nevoie doar să vină cineva din România care să facă inspecţia, apoi pot pleca”, spune Maciej Sanikowski, expert în comunicare la Solaris.

Vehiculele, care vor ajunge în luna mai, au o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wifi, cu camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi.

În prima fază, vor fi livrate 11 autobuze, însă contractul prevede un total de 30 de autobuze electrice pentru transportul public.

Preţul unui autobuz electric este de 500.000 de euro, astfel că primele 11 costă 5,5 milioane de euro.

Emil Boc, pe atunci primarul din Cluj-Napoca, spunea că finanţarea primelor 11 autobuze este asigurată din fonduri elveţiene.