Autostrada Soarelui a fost inaugurată, joi, oficial şi definitiv. Ultimul tronson Cernavodă – Medgidia, al cărui termen de finalizare era ianuarie 2013, va fi deschis circulaţiei pe ambele căi de drum.
Primul-ministru Victor Ponta a fost prezent la eveniment și a vizitat tronsoanele 6 şi 7 ale Autostrăzii A2, respectiv Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa.
„Îmi doresc să fim realiști și mai eficienți în ceea ce privește construcția de autostrăzi. În următorii patru ani, dincolo de ceea ce se finanțează cu fonduri europene, sunt câteva proiecte importante pentru România, pe care trebuie să le lansăm, unele chiar anul viitor, cum ar fi Comarnic-Brașov, Craiova-Pitești. E singura șansă ca România să se dezvolte, să fim mai hotărâți în ceea ce privește infrastructura”, a declarat Ponta la inaugurare.
Lucrările pentru această porțiune au fost demarate la sfârșitul anului trecut.
Odată cu finalizarea Autostrăzii Soarelui, distanța între București și Constanța va fi parcursă într-o oră și 51 de minute, față de 2 ore și 30 de minute.