Avertisment Google: cum să te ferești de fraudele online din perioada sărbătorilor de iarnă

Avertisment Google: cum să te ferești de fraudele online din perioada sărbătorilor de iarnă
Foto: Pixabay

În perioada sărbătorilor de iarnă cel mai probabil vânăm cu toții acele „oferte irezistibile” în încercarea de a le face cele mai frumoase cadouri celor dragi.

Tot în această perioadă, când reducerile abundă pe toate site-urile, și fraudele online sunt, din păcate, tot mai prezente.

Google a prezentat o listă cu 5 tipuri de înșelătorii pe internet la care să fim atenți

1. Card cadou și giveaway: Escrocii încearcă să-i păcălească pe oameni să cumpere un card cadou – folosind pretextul unui contact cunoscut – sau le oferă un premiu în schimbul datelor de pe cardul de credit. Poți primi, de exemplu, un e-mail suspect de la un prieten care locuiește în afara țării și îți cere să-i cumperi un card cadou. Cel mai bine ar fi să-l suni pe prietenul respectiv sau să-i timiți un SMS pentru a confirma că este el. Totodată, un giveaway care pare prea frumos pentru a fi adevărat (un telefon scump, o mașină etc) ar putea fi fraudulos.

2. Acte de caritate – Înșelătoriile legate de caritate și tentativele de phishing cresc în perioada sărbătorilor de iarnă. Fie că este vorba de o organizație caritabilă de care nu ai auzit sau de una cu nume familiar, fii atent la oricine îți cere să îi trimiți bani sau să luați legătura pe mail.

3. Direcționarea demografică – Unele dintre cele mai periculoase înșelătorii sunt cele mai specifice, care te vizează direct. Este vorba despre escrocherii care pot părea personale pentru că au un anumit element al vieții sau identității tale. Spre exemplu e-mailurile frauduloase care vizează anumite grupe de vârsta sau comunicări de la insituții „oficiale”.

4. Reînnoirea abonamentului – Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anului, înșelătoriile cu reînnoirea abonamentelor pot crește. Așa că ar trebui, de exemplu, să fii atent la ofertele de servicii antivirus care îți promit o securitate mai bună. Verifică întotdeauna expeditorul mesajului.

5. Scam crypto – În perioada sărbătorilor de iarnă cele mai întâlnite escrocherii sunt cele care vizează portofelele crypto, hackerii încercând să obțină bani de la o victimă printr-o amenințare. Pentru a evita aceste lucruri, trebuie să fii atent la greșelile de scriere sau la adrese de e-mail pe care nu le cunoști, potrivit Startupcafe.

Ce trebuie să faci pentru a evita fraudele online

Conform Google, pentru a evita fraudele online în perioada sărbătorilor de iarnă din 2022 ai putea să verifici detaliile pe care le primești și să iei în considerare că o firmă de renume nu îți va cere informații personale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor