Meteorologii au emis, sâmbătă dimineață, o avertizare cod galben de vânt ce vizează șapte județe, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Județele vizate sunt Caraş-Severin, Buzău, Teleorman, Argeş, Dolj, Olt şi Vâlcea.
Pentru Caraş-Severin sunt anunţate, până la ora 15.00, intensificări de vânt care, la rafală, vor atinge şi depăşi, local, 50-60 km/h şi, izolat, 70 km/h. La munte, viteza la rafală va depăşi 80-90 km/h.
Conform unei alte atenţionări, valabilă până la ora 14.00, în judeţele Buzău, Teleorman şi sudul judeţului Argeş vântul va sufla cu viteze care, la rafală, vor atinge şi depăşi 55-65 km/h.
Tot sâmbătă, până la 10.00, sunt sub cod galben de vânt judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea.
ANM a emis, vineri, o informare potrivit căreia vremea se răceşte accentuat sâmbătă, va ploua în aproape toată ţara şi se vor înregistra intensificări ale vântului, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Informarea este valabilă până duminică la ora 12:00.