Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la cazul copiilor care ar fi fost agresați la o grădiniță din București

Avocatul Poporului s-a sesizat cu privire la cazul copiilor care ar fi fost agresați la o grădiniță din București

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire agresiunile exercitate asupra copiilor de la o grădiniță particulară din București.

Directoarea Ioana Neagu de la grădiniţa Flipper, care funcţionează fără autorizaţie din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), a fost prinsă de camerele de supraveghere în timp ce bătea copiii pe care îi avea în subordine, scrie Mediafax. Înregistrarea video a ajuns în presă, iar doi părinţi au făcut deja plângere la Secţia 17 a Poliţiei Capitalei.

În imaginile filmate se vede cum femeia târăşte un copil mic într-un colţ al scărilor şi îl bate. Copilul se zbate şi reuşeşte să scape din mâinile agresorului, căţărându-se pe scară în mâini şi picioare, plângând. De asemenea, pe camere mai apare o scenă în care femeia intră într-o sală unde copiii dorm şi îl bruschează pe un micuţ, târându-l din pat de un braţ, după care mai apucă cu violenţă un alt copil şi îl trage din pătuţul lui.

Directoarea unei grădinițe private din Capitală este acuzată că ar fi agresat fizic trei copii

#DIRECT_ONE_7s55k7#

Tags: