Avocatul “turnătorilor” din dosarul Microsoft, unul dintre cele mai controversate cazuri ajunse pe masa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), revine în atenția publică.
Numele avocatului Rareș Constantin Dan, fiul generalului SRI Dan Gheorghe, ar fi fost creditat cu suma de 560.000 de lei de controversatul afacerist Valentin Vișoiu, în timp ce încasa zeci de milioane de euro de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, scrie România Liberă.
Rareș Dan a fost considerat un apropiat al generalului Florian Coldea, dar și al Direcției Naționale Anticorupție. Despre acest lucru a vorbit și Elena Udrea la TVR.
„Există un avocat, nu este foarte cunoscut, însă este avocatul tuturor celor care au turnat, care au făcut denunțuri împotriva lui Dorin Cocoș și toți sunt liberi. Avocatul se numește Rareș Dan. Acest domn avocat este fiul fostului general de Securitate Gheorghe Dan, care era într-o bună relație cu domnul Coldea. Știu de la un om de afaceri implicat în Microsoft că, în anul 2004, generalul Dan Gheorghe, pe care această persoană îl cunoștea, a venit la el să facă o intervenție în favoarea domnului Coldea la Alexandru Bittner. Atunci puterea era cu Bittner și cu Năstase“, a spus fostul ministru la Televiziunea Română în urmă cu mai mult timp.
Casa de avocatură a lui Rareș Constantin Dan a fost luată la verificat de ANAF în 2013, după ce avocatul a primit, sub formă de împrumut, în două tranșe, suma de 560.000 de lei.
Nemulțumit de rezultatul controlului, acesta ar fi făcut o petiție la SRI pentru a obține clarificări legislative cu privire la control, susțin sursele RL din cadrul ANAF.
Contactat, avocatul Rareș Dan a spus că nu a trimis nici o petiție la SRI. Legat de banii primiți de la Vișoiu, avocatul a spus că nu vrea să comenteze acest subiect.
De asemenea, SRI a transmis sursei citate că " în considerarea interdicției instituite de Legea 544/2001 alin. (1) lit. d şi de art. 71 Cod Civil, datele referitoare la persoanele şi conținutul petiţiilor adresate Servi-ciului Român de Informaţii, nu constituie informaţii de interes public“.
Practic, SRI nici nu confirmă demersului avocatului, dar nici nu îl infirmă.