Noii membri ai Consiliului Director al ARMA (Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor) pentru perioada 2011 – 2014 au fost aleşi, joi seară, în şedinţa Adunării Generale.
Membrii ARMA au avut de ales dintre candidaţi reprezentând cei mai importanţi jucători de pe piaţa de media şi publicitate, conform unui comunicat al Asociaţiei. B1 TV, prin directorul de programe Rares Anita, se numără printre cei care au obţinut un loc în acest Consiliu.
„Numărul mare de candidaţi, peste 17 persoane pentru nouă locuri în Consiliul Director, arată faptul că jucătorii de pe piaţă sunt interesaţi de viaţa şi activitatea organizaţiei care a fost investită cu livrarea monedei unice pe piaţa de TV”, se arată în comunicatul ARMA.
Au fost aleşi în Consiliul Director pentru un mandat de trei ani următorii:
– Rares Anita (B1 TV)
– Mihaela Dumitru (ProSiebenSat1)
– Anca Gheorghe (TVR)
– Lucia Antal (Pro TV SA)
– Cristina Florescu (Procter&Gamble)
– Anca Molnar (Unilever)
– Mihaela Ungar (Colgate-Palmolive)
– Nicu Laita (OMD)
– Nora Marcovici (Media Direction)
ARMA este o organizație a industriei de media și publicitate care numără peste 70 de membri, stații TV, agenții de media și publicitate și clienți de publicitate. Asociația are drept arie de activitate cercetarea audiențelor mediilor de comunicare video și operează sistemul de măsurarea a audiențelor TV din România.
ARMA este o organizaţie recunoscută la nivel internaţional, fiind membră a European Media Research Organisations (EMRO) şi a International Joint Industry Committees Association (i-JIC).