Bacalaureat 2021. Absolvenții de liceu susțin astăzi al treilea examen: proba la alegere a profilului și specializării

Bacalaureat 2021. Absolvenții de liceu susțin astăzi al treilea examen: proba la alegere a profilului și specializării
Foto: Pixabay.com

Absolvenții de liceu susțin astăzi a treia probă a examenului de Bacalaureat, cea la alegere a profilului și specializării. În funcție de profil, elevii vor susține examen la una dintre următoarele discipline: Geografie, Logică și argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică.

Examenul de Bacalaureat 2021 a început ieri cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Marţi, 29 iunie, s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului şi a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba şi literatura maternă, este programată joi, 1 iulie.

Absolvenții liceelor cu profilul Umanist, specializările Filologie și Științe sociale, au putut alege între Geografie, Logică și argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie și filosofie.

Cei de la profilul Real, specializările Matematică-informatică și Științele naturii, între Fizică, Chimie, Biologie și Informatică.

Candidații trebuie să poarte măști de protecție în timpul examenului și să respecte regula distanțării fizice. În schimb, s-a renunțat la triajul epidemiologic la intrarea în centrul de examen.

Primele rezultate se vor afișa luni, 5 iulie. În aceeași zi, contestațiile se pot depune între orele 12.00 și 18.00. Ele vor fi rezolvate între 6 și 9 iulie. Absolvenții de liceu vor afla rezultatele finale ale Bacalaureatului pe 9 iulie.

Urmăriți B1TV.ro și pe