„Băi fată, tu ești cretină?”. Cum își tratează elevii o profesoară din Târgu Jiu

„Băi fată, tu ești cretină?”. Cum își tratează elevii o profesoară din Târgu Jiu
Foto: Pixabay

O profesoară de la o școală din Târgu Jiu a fost înregistrată în timp ce își amenința elevii cu bătaia și-i insulta. Părinții au reclamat de mai multe ori comportamentul ei.

Profesoară acuzată de comportament agresiv

Luminița S. predă Biologie, Chimie și Educație Tehnologică la o școală din Târgu Jiu. Ea a fost înregistrată în timp ce zbiară la elevi, scrie Click, citând actualitatea.net.

„Bă fată, tu ești cretină? El e singurul care știu, spusei la diacritice … Dacă nu ești atentă … El trebuia să fie atent. Nu i-am spus eu nimic…”, spune profesoara unei eleve.

Și continuă:

„Biologie, clasa (…) Liniște!”, mai spune ea în timpul orei de curs.

„Mi-a luat pixul, doamna!”, se aude un elev.

„Taci odată!”, îi răspunde cadrul didactic, care ulterior începe să se adreseze unui alt elev.

„Dă-i, mă, pixul, că dacă vin eu la tine îți dau câteva de (…)”, a mai spus ea.

Părinții s-au plâns de profesoară

Părinții s-au plâns de profesoară inclusiv unui alt cadru didactic.

„Li se vorbește urât, sunt dați dracu, sunt făcuți proști și needucați. Într-o zi, la ora de biologie, fiului meu i s-a spus ca nu este la „ mă-sa acasă” atunci când a vrut să spună ceva.

Au fost amenințați că în clasa a VII-a, dacă vor face și chimie cu dânsa, vor fi lăsați toți corigenți. În săptămâna dinaintea vacanței de Crăciun, i-a lăsat pe elevi să cânte colinde și nu a mai predat lecția, dar când au venit în ianuarie la școală s-a supărat pe copii că au pierdut orele cu colinde și nu a apucat să-și predea lecțiile”, a spus un părinte.