Baia Mare: O mamă, în vărstă de 23 de ani, și-a abandonat copilul nou-născut la o fermă părăsită

Baia Mare: O mamă, în vărstă de 23 de ani, și-a abandonat copilul nou-născut la o fermă părăsită
Foto: isabellelorelai.wordpress.com

O femeie din Baia Mare și-a abandonat bebelușul nou-născut, lângă o fermă părăsită. Femeia a recurs la acest gest de frica actualului iubit, care nu este tatăl copilului, potrivit Protv.

Bebelușul nu a supraviețiuit, iar mama acestuia, în vârstă de 23 de ani, este acuzată de omor.

La două zile de la externarea din spital, asistentul social din localitate a mers la femeie acasa pentru a completa niste acte și a constatat absența copilului.

„Ea mi-a spus că la ieșirea din curtea spitalului i-a ieșit în cale o măicuță care a luat copilul cu acte cu tot. După care a început să plângă și ne-a dat de înteles că e ceva la mijloc”, a declarat Victoria Iulisca, inspector social Primăria Pirgaresti.

„Mi-a povestit că a facut cumva și a lăsat copilul la niște măicuțe din Brașov. Se mai bâlbâia. Am crezut-o, practic da, pentru că mi-a spus mereu că știu asistentele. M-am gândit că a rezolvat oarecum, dar nu mi-a trecut prin cap că ea a făcut așa ceva. I-am zis să îl lase la spital că vedeți și dumneavoastră. E casa lui bunica și mai am și o fetiță. Sunt și eu vai de steaua mea, dar nu am pus-o eu să facă asta”, a spus iubitul tinerei.

Dacă va fi găsită vinovată de omor, ar putea fi condamnată la 25 de ani de închisoare.