Bătaie cu pumnii și picioarele între un călugăr și un călător, în Constanța / Agresorul nu a fost identificat

Bătaie cu pumnii și picioarele între un călugăr și un călător, în Constanța / Agresorul nu a fost identificat
Sursa Fot: Captură Video/ YT

Un bărbat îmbrăcat în haine de călugăr s-a luat de un bărbat duminică, 7 ianuarie, și a început să-l lovească cu pumnii și picioarele. Întâmplarea a avut loc într-un autobuz de pe linia 102 din Constanța, relatează Replica Online.

Călugărul nu a fost încă identificat

Un martor din autobuz a filmat scenele violente, iar în înregistrarea video se poate observa cum, după mai multe replici, călugărul a început să-l lovească pe bărbatul care se ținea de o bară.

Victima a încercat să riposteze, însă călugărul s-a retras, iar apoi a reluat seria de lovituri, înghesuindu-l pe călător pe un scaun din dreapta șoferului.

Șoferul a fost cel care a aplanat conflictul, după ce a oprit autobuzul și le-a cerut celor doi să coboare, scrie CT100.

„Polițiștii au stabilit că un bărbat, de 38 de ani, ar fi fost agresat fizic în timp ce se afla într-un autobuz. A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a transmis IPJ Constanța.

Agresorul nu a fost încă identificat, motiv pentru care autoritățile continuă cercetările în acest caz.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`