Blocaj fără precedent pe litoralul românesc. Stațiunea în care, în acest an, nu s-a vândut niciun apartament. Cât au ajuns să coste locuințele

Blocaj total pe litoral! Tensiunile din Orientul Mijlociu își pun amprenta și asupra pieței imobiliare din România, în special în zona de litoral. Segmentul apartamentelor de vacanță resimte cel mai puternic efectele, iar începutul de an a adus un blocaj tot mai evident.

Datele arată o scădere drastică a tranzacțiilor, în condițiile în care incertitudinea economică îi determină pe cumpărători să fie mult mai precauți.

Blocaj total pe litoral! De ce au scăzut atât de mult vânzările pe litoral

Situația este vizibilă mai ales în Mamaia, unde, în mod surprinzător, nu a fost semnat niciun contract de vânzare în 2026.

Comparativ, în aceeași perioadă a anului trecut se vânduseră aproximativ 400 de apartamente, iar în urmă cu doi ani, circa 1.400.

Nici în alte stațiuni lucrurile nu stau mai bine. În Eforie Nord au fost doar 16 tranzacții, iar în Neptun și Olimp s-au înregistrat doar 3.

În același timp, sute de apartamente noi, din ansambluri rezidențiale recent finalizate, sunt scoase la vânzare, dar fără cumpărători.

Blocaj total pe litoral! Cum influențează contextul internațional deciziile de cumpărare

Specialiștii spun că incertitudinea globală are un rol major în blocajul actual.

Omul este mult mai atent în momentul în care cumpără. E și războiul din Iran, care influențează decizia cumpărătorului, scumpirile la pompă.”, a explicat un dezvoltator imobiliar, potrivit Știrile Pro TV.

Astfel, creșterea prețurilor la combustibil și instabilitatea economică îi determină pe mulți români să amâne investițiile.

Cât au ajuns să coste apartamentele în Mamaia

Prețurile au crescut semnificativ în ultimii ani, în special în zona Mamaia Nord.

  • metrul pătrat: între 2.500 și 3.000 de euro
  • apartament de 100 mp: până la 300.000 de euro (față de 120.000 euro acum 3 ani)
  • garsonieră de 40 mp: peste 100.000 de euro

Prețurile încep de la 108.000 de euro plus TVA. Apartamentele sunt scoase la vânzare încă de anul trecut.”, a precizat un agent imobiliar.

De ce nu se mai finalizează tranzacțiile

În trecut, o locuință pe litoral se vindea în doar una-două luni. Acum, procesul este mult mai lent, iar cumpărătorii analizează atent fiecare decizie.

Estimăm că se va accentua acest blocaj atâta timp cât prețurile la materialele de construcție rămân ridicate. Din această cauză se blochează multe tranzacții, băncile nu mai dau credite la fel de ușor, iar piața încetinește.”, a declarat un expert imobiliar.

Accesul mai dificil la finanțare și costurile ridicate contribuie direct la reducerea numărului de tranzacții.

Blocaj total pe litoral! Ce spun platformele imobiliare despre această tendință

Reprezentanții platformelor online confirmă scăderea interesului concret pentru achiziții.

Vorbim despre o perioadă de așteptare într-un context de incertitudine economică. Mulți potențiali clienți sunt mai prudenți și nu sunt încă siguri ce vor să facă mai departe. Oamenii cercetează, compară, fac research-uri, dar nu fac pasul final.”, a explicat reprezentantul unei platforme online.

Cât costă locuințele în sudul litoralului

În stațiunile din sud, precum Neptun sau Olimp, prețurile rămân ridicate:

  • apartament cu două camere: aproximativ 140.000 de euro
  • apartament cu trei camere: până la 200.000 de euro

Chiar și în aceste condiții, numărul tranzacțiilor rămâne foarte redus, semn că piața imobiliară traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani.