BNR va face un control la CEC Bank privind creditul acordat Ioanei Băsescu: Verificările, cerute de Ministerul Finanțelor

BNR va face un control la CEC Bank privind creditul acordat Ioanei Băsescu: Verificările, cerute de Ministerul Finanțelor

Banca Naţională va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la CEC privind creditul acordat Ioanei Băsescul.

Controlul va fi început săptămâna viitoare şi finalizat până la 9 decembrie, a anunţat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, potrivit Mediafax.

El a precizat că Ministerul Finanţelor a transmis miercuri această solicitare către Banca Naţională a României, în calitate de principal acţionar al CEC

Conducerea Senatului a aprobat înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind acest credit. Ilie Sârbu a spus că obiectul subcomisiei de anchetă va fi să se verifice dacă acest credit a fost dat în mod corect, dacă dobânda a fost una corectă. Subcomisia a fost înființată în cadrul Comisiei de buget-finanţe, iar raportul va fi transmis Biroului Permanent al Senatului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

Ioana Băsescu a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro.