Bucătărese constănțene, depistate cu stafilococ auriu: Mai mulți elevi au ajuns la spital după ce au mâncat la cantină

Bucătărese constănțene, depistate cu stafilococ auriu: Mai mulți elevi au ajuns la spital după ce au mâncat la cantină
Foto: aradreporter.ro

Mai mulţi elevi din Constanţa de la Colegiul Pedagogic au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară din cauza unui stafilococ auriu. Este rezultatul analizelor efectuate după ce 5 copii au fost internați după ce au mâncat la cantina liceului.

De vină sunt două bucătărese care erau infectate cu bacteria respectivă. O femeie care avea funcţie de răspundere de la cantină a fost amendată cu 800 de lei.

Bucătăresele sunt acum în carantină şi urmează un tratament cu antibiotic. După terminarea tratamentului cele două bucătărese vor fi supuse unor noi investigaţii.

„Consiliul de Administraţie al instituţiei se va întruni pentru a analiza situaţia celor doi angajaţi ai unităţii şi pentru a lua măsurile corespunzătoare. De astăzi, cele două angajate au fost scoase din colectivitate, urmând să revină în momentul în care probele medicale atestă absenţa stafilococului, recomandarea medicului fiind de a urma tratament cu antibiotic”, a declarat Anamaria Ciobotaru, directoarea colegiului.