Caz halucinant la Buzău. Părinţii unui bebeluş acuză personalul medical al Maternităţii din oraş că i-a minţit spunându-le că le-a murit copilul la scurt timp după naştere şi că de fapt ar fi dat copilul altei familii. Oamenii susţin că au dovada că nou-născutul a venit pe lume sănătos, însă medicii au refuzat să îl externeze pentru ca apoi să le transmită că a decedat din cauza unor complicaţii. Mai mult, nu li s-a permis să ridice corpul neînsufleţit al copilului.
De atunci au trecut cinci luni şi nu au mai primit nicio veste din partea medicilor. Cazul a intrat acum în atenţia Parchetului si a Colegiului Medicilor din Buzău.
Ana Ionescu, din satul buzoian Muscel a adus pe lume, în luna noiembrie a anului trecut, la Maternitatea Buzău, o fetiţă sănătoasă. Pe biletul de externare, medicii confirmă faptul că gravida nu a întâmpinat probleme la naştere.
La scurt timp însă, starea copilei s-a înrăutăţit. Îngrijorat, tatăl bebeluşului a ajuns la maternitate, moment în care a fost anunţat de personalul medical că nou-născutul a murit din cauza complicaţiilor. Deşi cadrele medicale le-au spus părinţilor că pot lua copilul să-l îngroape, când s-au prezentat la morga spitalului au fost opriţi de agenţii de pază.
Deşi au trecut cinci luni, oamenii au convingerea că bebelușul lor a fost dat altei familii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost de asemenea sesizat în acest caz.