Drumul Național 1, între Ploieşti şi Braşov, unul dintre cele mai circulate tronsoane rutiere din ţară, este afectat de căderi de pietre în zona Nistoreşti, unde roca de pe versant a devenit „instabilă” în urma ploilor şi a scurgerilor de pe versanţi, informează Mediafax.
În aceeași zonă există şi două stânci cu fisuri, care nu pot fi detonate.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, între Ploieşti şi Braşov, la Nistoreşti, la kilometrul 99+100 de metri al drumului, zona a devenit instabilă pe versantul din partea dreaptă a sensului de mers Ploieşti – Braşov, semnalându-se căderi de pietre de diverse dimensiuni pe carosabil.
În urma verificărilor în zona afectată, autorităţile au constatat că pe acel versant există două stânci, situate la o înălţime de aproximativ 20 de metri şi la o distanţă de aproximativ 30 de metri una de cealaltă.
Conform ISU Prahova, s-a constatat că cele două blocuri de piatră, care au aproximativ 0,2 metri cubi fiecare, nu pot fi detonate controlat, întrucât intervenţia pirotehniştilor în zonă „nu ar face altceva decât să amplifice fenomenul de dislocare şi a altor stânci aflate în imediata apropiere”.
În aceste condiţii, autorităţile care au analizat situaţia au propus „ca soluţie imediată” instalarea de către o firmă specializată a plaselor de protecţie, care să preîntâmpine căderea stâncilor pe partea carosabilă. Zona de drum a fost semnalizată şoferilor prin indicatoare rutiere „Căderi de pietre”.