Ministrul de Interne Carmen Dan i-a mulțumit șefului Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, Radu Gavriș, pentru determinarea și profesionalismul cu care s-a acționat pentru recuperarea psitolului care i-a fost furat femeii-jandarm în timpul violențelor din Piața Victoriei.
Radu Gavriș este cel căruia ministrul de Interne i-a cerut, la începutul acestui an, ”să facă un pas în spate”, pentru felul în care a gestionat situaţia privind poliţistul pedofil, testarea acestuia şi dosarele în care erau cercetate diverse fapte de pedofilie. (Detalii AICI)
„Poliția Română a identificat arma dispărută. Pentru noi este o activitate pe care am reușit să o ducem la sfârșit cu succes și vă rog să ne credeți că am fost extrem de capacitați să găsim arma în cel mai scurt timp.
Vreau să adresez mulțumiri celor care au coordonat activitățile de identificare a armei (…) și structurii de crimă organizată, coordonata de domnul Gavriș. (…) Eu sunt omul care tragun semnal de alarmă când fac referire la o activitate care m-a nemulțumit și care mulțumește și recunoaște determinarea și capacitatea, profesionalismul cu care s-a lucrat”, a declarat Carmen Dan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.