Ministerul Afacerilor Interne, Carmen Dan, nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru tragedia care a zguduit Poliţia Română după ce duminică un poliţist a fost ucis în misiune în timp ce încerca să captureze un interlop urmărit pentru tâlhărie.
Deşi lideri de sidincat şi ofiţeri de poliţie au vorbit despre slabă dotare a poliţiştilor, ofiţerul ucis fiind dotat cu pistol Carpaţi 74, Carmen Dan susţine că ea ca ministru nu are nicio responsabilitate în echiparea poliţiştilor.
„Eu nu mă scuz şi nu fug de responsabilitate, dar cred că nu crede nimeni că ministrul este cel care echipează un polițist atunci când pleacă în misiune”, a declarat Carmen Dan, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Ea a spus că aspecte care ţin de această misiune sunt şi vor fi verificate prin Poliția Română, iar dacă ceva nu a fost bine organizat sau nu a corespuns procedurii de intervenţie, vor fi luate „cele mai severe măsuri”.
„În acest moment, prioritatea pentru noi este să-l identificăm și să-l găsim pe criminal. Vă asigur că toate celelalte aspecte care țin de procedura, de organizarea acestei misiuni sunt și vor fi verificate prin IGPR (…) și, dacă ceva acolo nu a fost bine organizat sau nu a corespuns procedurii de intervenție, se vor lua cele mai severe măsuri”, a mai Carmen Dan.
Reamintim că poliţistul, în vârstă de 43 de ani, se afla într-o misiune în localitatea Izvin în momentul tragediei. Era cu un coleg în maşină când au fost anunţati că un barbat dat în urmărire generala va tranzita zona, într-un autoturism înmatriculat în Vrancea. Imediat au organizat un filtru. Agentul a încercat să oprească maşina suspectului, însă aceasta a deschis focul asupra echipajului. Cel puţin un glonţ l-a lovit pe poliţist în gât, iar victima s-a prăbuşit la pământ. Asasinul a luat o la fugă. Colegul politistului l-a urmărit, dar nu a reuşit să îl prindă.