Cărtărescu: Familia tradițională nu mai există. Mare parte din cei care se împotrivesc vehement homosexualilor n-au avut niciodată de-a face cu unul

Cărtărescu: Familia tradițională nu mai există. Mare parte din cei care se împotrivesc vehement homosexualilor n-au avut niciodată de-a face cu unul
Foto: Cotidianul

Familia tradiţională este un concept rătăcit în istorie, în vremea în care femeia se ocupa doar de casă şi copii, iar bărbatul îi întreţinea pe toţi, un concept care a eşuat inclusiv pentru generaţia părinţilor noștri, care a venit la oraş, a susținut Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru Digi24.

Polemica familie tradițională versus căsătorii gay – ce a dat naștere unui referendum intern în USR – e un fel de hârtie de turnesol, care scoate în evidență două părți, ambele având propriile viziuni rezultate dintr-o frică de viitor.

”Acest referendum pentru familia tradiţională este total dizgraţios şi lipsit de temei din foarte multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că este vorba de o overreaction a unei comunități foarte mari împotriva unei minorităţi puţin signifiante şi puţin vocale şi care are un trecut de discriminări clare. Această comunitate gay (…) a avut de suferit cu adevărat în perioada comunistă, nu mai vorbesc înainte, totodeauna gay-ii au fost vânaţi social, au avut de suferit în perioada comunistă, pentru că, conform faimosului art. 200, homosexualii făceau închisoare.

Această ciocnire e extrem de dureroasă pentru ambele părţi. Cei care cred în tradiţie, în credinţa creştină, se simt loviţi în credinţele lor fie şi de nişte grupuri foarte mici cum e cel al gay-ilor. Această pătură conservatoare are motive să se teamă că lumea se schimbă. Este o uriașă frică de viitor care există în această lume, pentru că într-adevăr viitorul este înspăimântător. Nu numai ei se tem. Și noi ne temem”, amintește Cărtărescu, în interviul pentru Digi24.

Căsătoria câtorva cupluri gay n-are nicio legătură cu scăderea natalității, mai atrage atenția scriitorul. Totodată, acesta precizează că majoritatea celor care au o problemă cu homosexualii n-au avut de-a face în viața lor un unul.

”Familia tradițională nu mai există de mai bine de 100 de ani, e un basm, un mit. Iar faptul că ea are atâția susținători în disputa legată de referendum se explică tocmai prin faptul că miturile au fost întotdeauna atrăgătoare. Pe de altă parte, există întrebări vicios puse, care te silesc la un anumit răspuns. Problema este, de fapt, a gay-ilor care vor să se căsătorească. Ce dacă s-ar căsători câteva zeci de cupluri de gay? N-are nicio legătură cu scăderea natalității. Homosexualitatea a existat dintotdeauna, era acceptată la greci. Dar și homosexualitatea este un mit. Cei mai mulți oameni care se împotrivesc vehement n-au avut niciodată de-a face cu un homosexual.

Homosexualul real, cum era și evreul real pentru naziști, nu are nicio legătură cu cei care trăiesc printre noi. Vreau să depun mărturie, deși n-am nicio legătură, am fost întotdeauna heterosexual, am copii, am familie etc., dar vreau să depun mărturie: din cele 6-7 legături avute cu astfel de persoane – și femei, și bărbați – că sunt la fel ca noi, nu sunt balauri, nu sunt dragoni, sunt oameni la fel ca noi, mulți decenți, mulți indecenți, ca și heterosexualii. Unii dintre ei buni, alții răi, unii inteligenți, alți proști, ca și noi. O preferință sexuală care se petrece în dormitor n-are nicio legătură cu viața publică a unui om”, a continuat Mircea Cărtărescu.

În opinia acestuia, interzicerea căsătoriei civile între homosexuali ar fi o discriminare. Totuși, el găsește însă în Vechiul Testament justificări pentru împotrivirea preoților de a oficia o astfel de căsătorie.

”Oamenii care nu sunt de aceeași părere cu tine nu trebuie disprețuiți și ofensați. Și ei au un mesaj, poate ceva e valabil și în mesajul lor, poate și acești trei milioane de oameni care au semnat pentru referendum nu sunt toți niște idioți, poate și ei au un temei. Să îi numești pupători de moaște, închinători la icoane nu rezolvi nimic, e la fel de dizgrațios ca și atitudinea celorlalți față de homosexuali”, a punctat Mircea Cărtărescu, pentru Digi24.

Urmăriți B1TV.ro și pe