Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, şi ambasadorul Franţei la Bucureşti, Francois Saint-Paul, au semnat miercuri un memorandum pentru dezvoltarea asistenţei medicale primare şi acţiuni de prevenţie sanitară în cartierul Ferentari, din Sectorul 5 al Capitalei.
„Proiectul Ferentari” va fi implementat de minister şi ambasadă, alături de mai mulţi parteneri, printre care Primăria Sectorului 5, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Societatea de Salvare – Fundaţia SABIF, organizaţiile neguvernamentale Carusel şi Centrul de Politici pentru Rromi şi Minorităţi, arată un comunicat al Ministerului, citat de Mediafax.
Proiectul are rolul de a garanta asistenţa medicală primară în cartier, la început pentru trei zile pe săptămână, câte trei ore pe zi. În cadrul proiectului, vor fi dezvoltate activităţile de prevenţie sanitară pentru populaţia locală şi pentru copii, în legătură cu Şcoala 136 din zonă.
Cartierul Ferentari este cunoscut ca unul dintre cele mai dificile din Bucureşti. Cetăţenii din această zonă – persoane defavorizate, provenite adeseori din minoritatea romă, printre care mulţi copii, femei singure şi persoane fără acte de identitate – se confruntă cu probleme de sănătate din cauza condiţiilor de viaţă într-un mediu insalubru şi cu boli cronice legate de consumul de droguri injectabile.