Deși pare că vara abia a luat sfârșit, realitatea este că ne apropiem de jumătatea celei de-a doua luni de toamnă. Ca să se asigure că nu rămân fără carne de porc pentru masa de Crăciun, unii români au început deja pregătirile. Sunt fermieri care au vândut în avans tot ce au crescut, astfel că cine așteaptă până în decembrie s-ar putea să aibă o surpriză neplăcută.
Tot mai mulți români preferă să cumpere porci în viu, direct de la crescători. Din fericire, prețul unui kilogram de carne de porc este, cel puțin pentru un moment, același ca anul trecut, cu toate că prețul cerealelor a crescut.
În Rontău, o localitate din Bihor, domnul Dorel este un crescător cu renume. Anul acesta va sacrifica aproximativ 20 de porci pentru Crăciun, iar jumătate dintre ai au fost deja rezervați. Prețul porcului poate fi negociat, însă plata unui avans de 400 de lei este necesară. În orice caz, prețul per kilogram se încadrează între 15 și 17 lei, acum. Este posibil ca odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, tariful să crească. De altfel, și hrana porcilor este mai scumpă, ultima scumpire a cerealelor fiind chiar în această toamnă.
„Porumbul s-a scumpit. Eu l-am luat cu 1,4 lei. Noi nu punem concentrate, doar cereale și mâncare naturală. De aceea și carnea e altfel, are gustul acela adevărat de Crăciun”, a spus fermierul Dorel Pașcalău, pentru Antena 3.
Cei mai mulți români care sunt dornici să cumpere un porc în viu, direct din gospodărie, vin de la orașe. Pentru unii a devenit tradiție cumpăratul de carne de la țară, iar asta datorită calității superioare a mărfii.
„Am venit să-l văd, să știu ce mănânc. La magazin nu am încredere. E tradiție. Fără porc crescut la țară, nu e Crăciun. Îl iau acum, să fiu sigur”, a declarat Florin Dulău, unul dintre cumpărători.
Știm deja că este o tradiție ca de pe masa de Crăciun să nu lipsească nimic. Iar mâncarea nu poate fi orișicum, ci de cea mai înaltă calitate. Din acest motiv, românii sunt atenți ce produse cumpără, mai ales când vine vorba despre carnea de porc.
Rasele românești și cele premium – Mangalița, Bazna, Duroc roșu – sunt de departe cele mai căutate. Acestea sunt preferate pentru carnea fragedă, cu grăsime naturală, dar și pentru că animalele sunt crescute fără aditivi. Oferta este însă tot mai mică, România are un deficit de carne de porc de peste 40%, iar importurile cresc. Un factor este pesta porcină care a obligat fermierii să renunțe la animalele pe care le aveau.