Zeci de persoane au fost trase pe sfoară de un instructor de dansuri populare de la Palatul Copiilor din Târgu Mureş după ce acesta a plecat cu banii dedicaţi unei tabere de schi de la Vatra Dornei.
Un număr de 15 copii şi tot atâţia adulţi au rămas cu o pagubă de câte 1.100 de lei, după această ispravă.
Profesorul nu este la primul gest de acest fel, fiind condamnat cu suspendare, după ce a luat credite cu acte false, potrivit adevărul.ro.
Cristian Ştefan Mîti, care activa la Palatul Copiilor Târgu Mureş, unde era instructor de dansuri populare de mai mulţi ani, le-a propus la zeci de copii care frecventau instituţia să meargă într-o tabără de schi la Vatra Dornei, unde să înveţe să schieze.
Mai mulți copii, alături de părinţi, au răspuns invitaţiei instructorului de dansuri populare, au achitat un avans, iar în ziua în care trebuiau să plece spre Vatra Dornei, au plătit întreaga sumă.
Odată ce a pus mâna pe bani, la începutul acestei săptămâni, instructorul a dispărut fără să mai dea niciun semn părinţilor. În cele din urmă, aceştia au alertat poliţia, care încearcă să-i dea de urmă.