Eveniment
O fată în vârstă de 12 ani a născut o fetiţă, prin cezariană, joi, la Maternitatea Arad. Medicii spun că nu s-au mai confruntat cu un caz atât de rar, având în vedere vârsta fragedă a mamei.
Fata este din satul Ostrov şi a fost însoţită la spital de mama ei, relatează Mediafax.
Tatăl fetei care a născut este plecat la muncă în străinătate.
Potrivit medicilor, la Maternitatea Arad, din cele 2.500 de naşteri anuale, aproximativ o sută sunt cazuri de minore, însă majoritatea au în jur de 15-16 ani, cazurile de mame la vârste de 12 ani sau mai mici fiind înregistrate o dată la câţiva ani.