Curtea Constituțională a României (CCR) a respins joi excepția de neconstituționalitate ridicată de Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte Traian Băsescu. Sesizarea viza formularea din Codul Penal care incriminează traficul de influență, mai exact sintagma "lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public", art. 291.
Articolul 291 din Codul penal prevede, în primul alineat, că "pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public și care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani", scrie agerpres.
Dragoș Băsescu a fost condamnat, pe 17 ianuarie, de Tribunalul București la doi ani și șase luni închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență. Decizia însă nu era definitivă.