Ce au constatat medicii la necropisa bebelușului decedat după botez: De ce a murit copilul  

Ce au constatat medicii la necropisa bebelușului decedat după botez: De ce a murit copilul  
Foto: Pixabay

Apar primele date în urma autopsiei trupului bebelușului din Suceava care a murit la scurt timp după botez. Potrivit unor surse, copilul ar fi decedat după ce a ingerat un lichid care a ajuns în plămâni, ulterior micuțul intrând în stop cardio-respirator, informează Adevărul.

Primele date în urma necropsiei bebelușului care a murit după botez

În timpul autopsiei, legiștii au prelevat probe din plămânii copilului și printr-o analiză de laborator urmează să se stabilească natura lichidului. Asta pentru că medicul de la urgențe care l-a resuscitat pe copil a declarat deja că a scos din plămânii acestuia 110 mililitri de lichid de consistența apei. Pe de altă parte, tatăl copilului a spus că bebelușul a fost alăptat chiar înainte de botez.

Botezul a avut loc pe 31 ianuarie. La putin timp după ce a fost scufundat în cristelniță, bebelușul nu a mai reacționat, astfel că cei prezenți au sunat la 112.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Dan Teodorovici, la sosirea echipajului SMURD, bebelușul era în stop cardiorespirator, fiind ulterior resuscitat și apoi dus la spital.

Copilul a fost internat la terapie intesivă, fiind intubat și ventilat mecanic. În dimineața zilei de 1 februarie, copilul a murit.

Preotul, suspect pentru ucidere din culpă

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, preotul care a făcut slujba de botez având calitatea de suspect.

„Facem precizarea că persoana faţă de care se fac cercetări a dobândit calitatea de suspect, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de articol 192, aliniat 1 din Codul Penal. Raportul de necropsie medico-legală urmează a fi înaintat la dosarul cauzei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Anca Panciuc, potrivit Agerpres.

Preotul a fost suspendat din funcție în perioada în care se desfășoară ancheta.

Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, preotul Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române,a declarat că în Biserica Ortodoxă, botezul se face prin afundare, însă preoții trebuie să țină cont și de situațiile concrete cu care se confruntă.

”În ortodoxie, în toate bisericile ortodoxe, Taina Botezului se face prin afundare. Este un fundament canonic pentru asta. Însă, dincolo de acest lucru, există contexte, realități care nu trebuie ignorate. În primul rând, un bebeluș trebuie să fie într-o stare perfect integră de sănătate atunci când este adus pentru a fi botezat. Există și botez de necesitate în caz de boală gravă, de fragilitate maximă a copilașului. Acest botez de necesitate nu presupune afundarea, ci doar botezarea prin turnarea apei asupra creștetutul micuțului, în numele Sfintei Treimi.

Ceea ce s-a întâmplat la Suceava, dincolo de tragismul cazului, reprezintă un subiect de amnchetă foarte serioasă pentru că există o tehnică, o practică pe care orice preot trebuie să o stăpânească deplin atunci când oficiază un botez. Este un lucru care se studiază în timpul orelor de liturgică practică și care presupune protejarea gurii și a nasului copilașului cu palma dreaptă a părintelui. (…) Corect aplicată această tehnică, nu periclitează niciodată viața unui bebeluș”, a declarat Vasile Bănescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”
18:48 - Scandalul în care au fost implicați Dragoș Bucur și Mircea Diaconu: „Mă simțeam umilit” versus „L-am pus pe coji de nucă?”